Din septembrie, poți începe pregătirea alături de noi.
Rezervă-ți din timp locul în cel mai sigur program de pregătiri pentru admitere.
Asigură-ți succesul cu Pregătirile Intensive MedClass 2027
Adevăratul avantaj față de competiția ta se obține prin:
✓ Parcurgerea din timp a materiei (începi devreme și construiești baza corect)
✓ Teste susținute săptămânal (primești feedback constant)
✓ Mentorat 24/7 (răspuns la orice mesaj în maximum 12 ore)
✓ Strategie clară pentru anul admiterii (Perioada Admiterii nu te prinde nepregătit)
cu Managerul nostru de program
Decidem împreună ce ți se potrivește.
Cursuri LIVE interactive, ca intr-o sală reală
Teste săptamanale susținute pe suport de hârtie și contracronometru
Vezi exact unde și de ce pierzi puncte la teste
Ai mentor dedicat până la examen
Examinări orale din materia predată
Grile, Flashcards, Dante AI
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
•
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași
•
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca
•
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
•
Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș
•
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade
•
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București
•
Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași
•
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca
•
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova
•
Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș
•
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade
•
Comparație cost real
Toți elevii care încep pregătirile cu MedClass din septembrie la 2 materii și nu intră la Medicină în 2027, pentru următorul an primesc bursă de studii care acoperă 50% din costurile lunare de pregătiri la 2 materii (excepție UMFST unde ajunge 1 materie).
Traseul tău structurat până la examen
Profesori care predau, testează și te evaluează direct.
DESCOPERĂ CINE TE ÎNVAȚĂIdeal dacă vrei să consolidezi o disciplină esențială.
Pentru cei care vor șanse reale la admitere.
Dacă în primele 30 de zile nu ești mulțumit, îți returnăm banii integral, fără nicio întrebare. Zero risc pentru tine.
Sub lucrurile vizibile, sunt avantajele invizibile.
Experiențe reale de la cei care au ales MedClass.
Tot ce trebuie să știi inainte să te inscrii.
Folosim cookie-uri pentru a ne asigura că aveți cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Continuând să utilizați site-ul nostru, acceptați utilizarea cookie-urilor, politica de confidențialitate și termenii și condițiile.